Testimonials | Rares Patriche

Bianca&Vlad

Pentru noi, alegerea fotografului a fost una dintre cele mai importante decizii legate de nunta noastră. Ne-am dorit pe cineva care să înțeleagă că fotografiile nu sunt doar despre cadre frumoase, lumină sau compoziție, ci mai ales despre emoții, oameni dragi și momente care nu se mai întorc. Ne-am dorit să putem privi peste ani aceste fotografii și să simțim din nou bucuria și emoția acelei zile.

Iar acum, când le răsfoim, ne dăm seama cât de frumos ai reușit să surprinzi toate aceste lucruri. Am zâmbit, ne-am emoționat și, pentru câteva clipe, am avut senzația că suntem din nou acolo, trăind fiecare moment. Sunt atât de multe detalii și clipe pe care poate nici nu am apucat să le observăm atunci, dar pe care acum le descoperim cu drag prin obiectivul tău.

Rareș, ne bucurăm enorm că te-am ales și că ai făcut parte din povestea noastră! Îți mulțumim din suflet pentru răbdare, profesionalism, pasiune și pentru toată dedicarea cu care ai transformat amintirile noastre în ceva atât de frumos. Se vede că pui suflet în ceea ce faci, iar pentru noi asta a făcut toată diferența.

Îți dorim din inimă să ai parte de cât mai multe povești frumoase, oameni minunați și momente care să te inspire. Să nu-ți pierzi niciodată entuziasmul și bucuria de a face ceea ce faci! Mult succes în continuare și încă o dată, mulțumim pentru că ne-ai oferit amintiri la care vom reveni cu drag toată viața! ❤️

View the gallery
R

Robert&Janet

Chiar dacă fotografiile din portofoliu lui fac mai mult decât 1000 de cuvinte, tot aș vrea să spun că am făcut cea mai bună decizie când l-am ales pentru imortalizarea momentelor nunții noastre. Ne-am înțeles foarte bine, a venit cu sugestii execelente și a fost receptiv la orice dorință am avut. A reușit să surprindă niște cadre pe care nici nu ni le-am fi imaginat, a fost mereu prezent și atent la detalii. Se vede foarte mult când o persoană e pasionată de ceea ce face! Mulțumim enorm, a fost o onoare și o plăcere să colaborăm, ești extraordinar! 

View the gallery
B

Bogdan&Andrea

Noi am avut nunta în 2024 și, pentru noi, alegerea fotografului a fost una dintre cele mai importante decizii. Nu ne-am dorit “orice fotograf”. Ne-am dorit pe cineva care să surprindă emoțiile reale, momentele mici și mari — tot ce contează cu adevărat. Și, mai ales, să fie pe stilul nostru.Pe Rareș îl aveam în vizor cu mult înainte de nuntă și știam deja că el este exact ce ne trebuie. Intuiția nu ne-a înșelat. A fost peste tot, dar fără să fie intruziv. A surprins momentele naturale, autentice, fără să ne facă să ne simțim forțați sau incomod. A știut perfect când să intervină și când să lase lucrurile să curgă de la sine.S-a integrat perfect cu Mihai, videograful, și au făcut o echipă extraordinară. S-au completat unul pe celălalt, iar rezultatul final a fost peste așteptările noastre. Totul a ieșit exact așa cum ne-am dorit — poate chiar mai bine decât ne-am imaginat.La nuntă a făcut atât de multe fotografii reușite încât, când a venit momentul să alegem pentru album, pur și simplu nu știam la care să renunțăm. Fiecare cadru avea ceva special, fiecare fotografie transmitea o emoție.După nuntă, am mers împreună pe Țibleș pentru ședința foto. Recunoaștem că am fost puțin speriați de poveștile cu urși, dar și acolo totul a decurs perfect. Rareș ne-a făcut să ne simțim relaxați, iar fotografiile au ieșit spectaculoase. Iar dacă va urma un botez… știm deja cine va fi acolo cu noi.Dacă sunteți în căutarea unui fotograf, știm cât de greu este să alegeți. Dar dacă v-au plăcut fotografiile noastre, cu siguranță vă va plăcea și ceea ce va crea pentru voi. Până la urmă, imaginile vorbesc cel mai bine. Vă invităm să le priviți și veți înțelege de ce îl recomandăm din tot sufletul.

A

Andrei&Juli

Ne bucurăm enorm de mult ca te-am ales pe tine pentru inmortalizarea celor mai frumoase momente din viața noastră. Îți mulțumim ca ai venit cu idea de a merge până în Italia la lacul como pentru realizarea pozelor save the date. Abia așteptăm să ne revedem la alte ședințe memorabile alături de tine.

I

Iustin&Ariana

Despre Rareș vreau să spun următoarele: profesionalism, creativitate, multă pasiune și dedicare. Tot ce face el, din punctul meu de vedere, este la superlativ.Noi am avut ședința foto de nuntă, cât și “after wedding” și vreau să precizez că știam de ani de zile că el va fii cel care o să ne surprindă cele mai emoționante momente. și așa a și fost! Îl recomand cu drag și încredere!

View the gallery
A

Alexandra Naghiu

Un fotograf exceptional! Rares a transformat ziua nuntii intr-o amintire memorabila surprinzand cele mai frumoase momente in cadre de poveste si nuante superbe! Punctual si profesionist, talentat si creativ, Rares este alegerea ideala in materie de fotografie! Recomand din inima serviciile oferite de el! Apreciez promptitudinea cu care a doua zi dupa eveniment ne-a si trimis o mostra din pozele realizate! Felicitari si la cat mai multe evenimente reusite! 

Testimonials | Rares Patriche

Geanina Ciontu

Am avut o experiență minunată! Un fotograf foarte profesionist, talentat și atent la fiecare detaliu. A reușit să surprindă cele mai frumoase momente și emoții, iar fotografiile au ieșit absolut superbe. Pe lângă profesionalism, este o persoană foarte amabilă, răbdătoare și implicată. Recomand cu toată încrederea tuturor celor care își doresc amintiri de neuitat! 📸❤️

S

Stefan&Alisa

Rareș este un fotograf foarte talentat. Știe să surprindă emoțiile, este atent la detalii și ne-a făcut să ne simțim în largul nostru la toate ședințele foto pe care le-am avut. Îl recomandăm cu drag tuturor celor care își doresc amintiri superbe.

Testimonials | Rares Patriche

Beatrice

Pozele sunt minunate și surprind foarte frumos toate momentele importante. Suntem foarte mulțumiți de rezultat. Mulțumim!

A

Alexandra Pop

Când a venit momentul nostru și a trebuit să alegem un fotograf, Rareș a fost prima și singura variantă la care ne-am gândit! Am sperat din prima clipă să-l prindem disponibil deoarece eram foarte încântați de stilul său aparte de a fotografia! Era exact ceea ce ne doream pentru ziua noastră cea mare! Ceea ce a surprins în poze este minunat, emoție, bucurie, sinceritate! Este un om minunat, respectuos și de încredere! Dacă trebuie să recomand un fotograf bun cuiva, pe el îl pot recomanda cu toată încrederea! Știe exact ceea ce face! Este dedicat muncii sale! Are viziune asupra modului și momentului potrivit în ceea ce privește fotografia! Ne-am lăsat pe mâna lui și am rămas foarte plăcut surprinși în momentul în care am primit pozele de cat de frumoase erau și cum surprindeau cele mai frumoase momente ale acelei zile! 

Testimonials | Rares Patriche

Bogdan

Super faine. Multumim mult pentru tot!

Testimonials | Rares Patriche

Melinda

Admiram stilul în care sunt făcute fotografiile, deoarece nu sunt niște fotografii obișnuite, este pur și simplu arta!